Bine ați venit pe site-ul Ana Porgras Online, site dedicat talentatei gimnaste Ana Porgras. Ana a câștigat medalia de aur în finala la bârnă a Campionatelor Mondiale de la Rotterdam 2010! Ea este de asemenea și câștigătoarea medaliei de aur la bârnă și de argint la paralele în finala Cupei Mondiale de la Ghent. O săptămână mai târziu, Ana devenea campioana absolută a României la Campionatele Naționale și câștiga medalia de aur la bârnă și medalia de bronz la sol.
Navigând pe acest site poţi afla mai multe despre Ana!

Ana Porgas Online acum și pe Facebook!

Tokyo 2011 - "Premiul eleganței" merge în acest an la Ana Porgras!


Astăzi, pe podiumul de premiere a urcat şi Ana Porgras, sportiva noastră fiind desemnată în urma votului jurnaliştilor şi al sportivilor, gimnasta cea mai elegantă de la această ediţie a Campionatelor Mondiale. Alături de ea pe podium a fost şi faimosul, triplu campion mondial, japonezul Kohei Uchimura.


"A fost important că am primit acest premiu pentru eleganţă, dar nu e atât de important ca atunci când iei un premiu după ce concurezi pe aparate. Am primit aplauze în timpul evoluţiilor mele şi prin asta văd că spectatorilor le place ceea ce fac şi este important pentru mine să ştiu că sunt apreciată. La campionatul acesta mi-am demonstrat mie că chiar şi după o zi mai proastă mă pot aduna pentru mai departe, dar am şi văzut că nu e de ajuns ceea ce fac. Legat de premiu de astăzi, cred că mă bucur mai mult pentru acest titlu, nu neapărat pentru recompensele materiale. Mi s-a spus încă de la primul Campionat Mondial la care am participat, în 2009, că sunt o gimnastă elegantă şi acum am primit şi dovada." - Ana Porgras pentru www.radio-resita.ro


Cum și-a apreciat Ana Porgras evoluția în finală la individual compus: "Mă bucur mult că am reușit să-mi stăpânesc emoțiile și să fac un concurs foarte bun de la început până la sfârșit. Si mă bucur, de asemenea, că sunt între primele 6 din lume. Mă bucur, dar nu într-atât încât să fiu și mulțumită. Mai trebuie să adaug mult în ceea ce privește dificultatea. La sărituri nu am încă una cu un grad de dificultate atât de mare, încât să pot să urc pe podium... Astăzi am clacat la sol și paralele, unde am greșit mici elemente, la care am luat câte o penalizare, suficient cât să nu urc pe podium... Simt că pot mai mult și sper că în continuare să pot crește în ceea ce privește dificultatea, astfel ca la următorul concurs să mă aflu pe podium..."


Anca Grigoraș, la randu-i: Ana Porgras a făcut un concurs foarte bun, pe fondul unei reveniri după ce a traversat o perioadă mai grea cu niște luni în urmă, motiv pentru care merită o bilă albă... Ana Porgras este, poate, cea mai artistică și poate cea mai frumoasă gimnastă din concurs, dar nu ajunge. Are execuții deosebite la bârnă, de asemenea la sol, este dată ca exemplu la cursuri și seminarii. Nu ajunge pentru a fi pe podium. Și acest lucru pleacă de la dificultatea elementelor, un subiect controversat, pentru că nu este corect, la modul general vorbind, să tragi de un copil până la rupere, ca să ajungi cu el pe podium, dacă ajungi..."
Sursa: romgym.ro


Decernarea premiului Longines Anei Porgras și lui Kohei Uchimura:


Postat în 14 octombrie 2011
Nume:
E-mail: (optional)
Zâmbet: smile wink wassat tongue laughing sad angry crying 

Control de Spam: Pentru a confirma că nu eşti un spammer, scrie "hello" în secţiunea de mai jos (fără ghilimele).

Content Management Powered by UTF-8 CuteNews



Conditii de Utilizare / Administrator: Monagym / Webmaster: Alan Owen / Gazduit de catre: Hermon.net