Bine ați venit pe site-ul Ana Porgras Online, site dedicat talentatei gimnaste Ana Porgras. Ana a câștigat medalia de aur în finala la bârnă a Campionatelor Mondiale de la Rotterdam 2010! Ea este de asemenea și câștigătoarea medaliei de aur la bârnă și de argint la paralele în finala Cupei Mondiale de la Ghent. O săptămână mai târziu, Ana devenea campioana absolută a României la Campionatele Naționale și câștiga medalia de aur la bârnă și medalia de bronz la sol.
Navigând pe acest site poţi afla mai multe despre Ana!

Ana Porgas Online acum și pe Facebook!

De-ale copilăriei! » Ana Porgras rememorează pentru Gazeta primii paşi în gimnastică



Campioană mondială la bîrnă în 2010, Ana Porgras, care împlineşte 18 ani pe 18 decembrie, şi-a adus aminte de primii paşi în gimnastică.


Două cutii străjuiesc intrarea în sala de antrenament de la Constanţa. Una cu talc, cealaltă cu bomboane. A doua le tentează, dar trebuie să mai aştepte până la finalul antrenamentului. Este o mică răsplată pentru că au fost cuminţi şi au ascultat de antrenori. Azi, mai au parte de o surpriză. Micuţele gimnaste se întâlnesc cu regina bârnei, Ana Porgras. Campioana mondială păşeşte sigură în sală, iar ochii verzi strălucesc cînd este înconjurată de mogîldeţe. "Şi eu eram la fel de mică atunci cînd a început totul. Aveam vreo 4 anişori, eram acasă, la Galaţi, şi i-am arătat mamei că pot să fac, sfoara, roata şi mai ştiu eu ce tumbe. Atunci, le-a venit ideea de a merge la gimnastică. Mi-a plăcut de la început şi nu ratam nicio competiţie mare. Mă aşezam în faţa televizorului, mă uitam la fete, o vedeam pe Andreea Răducan şi tot ce visam era să ajung în sala de concurs", mărturiseşte Ana.


Timp puţin
Sportul i-a schimbat copilăria. Joaca s-a mutat în sala cu aparate şi s-a transformat în antrenamente. "Cînd faci sport, ai o copilărie cu totul diferită, dar şi şansele de a reuşi sînt altele. Ceea ce facem noi până la 20 de ani nu reuşesc alţii într-o viaţă întreagă. Cînd suntem gimnaste, nu mai suntem copii. Nu mai avem timp de joacă. Îmi aduc aminte că începeam să mă joc cu sora mea mai mare, Georgiana, iar cînd îmi era lumea mea dragă, trebuie să plec la antrenamente. Cînd stăteam acasă, mă uitam mereu la desene animate, iar preferatele mele erau Mica Sirenă şi Peter Pan. M-am mutat apoi la Oneşti şi televizorul a devenit doar o amintire. Am lăsat acasă şi zeci de păpuşi", povesteşte gimnasta, care îşi aduce aminte cu drag de prima medalie: "Aveam vreo 10 ani, cînd am fost la un concurs la Buzău. Dintre toate fetele de la clubul din Galaţi, doar eu am luat medalie, parcă la sol. Mă simţeam ca o prinţesă, unică. Erau însă multe fete talentate, poate chiar mai mult decît mine, dar am fost singura care am ajuns aşa departe. Poate că am şi avut noroc pentru că am mers la Oneşti, dar am şi muncit mult".


Şcoală la lot
Nici şcoala nu a fost la fel ca la ceilalţi copii. Orele de antrenamente şi concursurile i-au schimbat programul. "La Oneşti şi la Deva, cînd eram junioară, mai mergeam la şcoală, dar cînd m-am mutat la lotul mare, totul s-a schimbat. Au început să vină profesorii la noi şi să ne predea materiile. Mi-a plăcut mereu matematică, dar nu m-a încîntat literatura. Plăcerea mea era să desenez, dar acum nu mai am timp", povesteşte Ana, care a fost la un pas să renunţe la gimnastică: "Cînd am ajuns la Deva, nu am reuşit să mă adaptez prea repede. Mă simţeam singură şi vroiam să plec acasă. Mi-am amintit apoi ce-mi spunea antrenoarea: Cînd ai o zi proastă, trebuie să încerci să o faci bună. Şi am trecut peste momentul mai greu". Anii au trecut, micuţa care făcea tumbe acasă, la Galaţi, a început să adune medalii. Aur la bârnă, în 2008, la Europenele de juniori şi bronz la paralele, la Mondialele de seniori din 2009, de la Londra. Chinuită de accidentări, nu a cedat şi a dat marea lovitură în 2010, împlinindu-şi visul de mic copil. A călcat pe urmele celei pe care o văzuse în urmă cu zece ani pe micul ecran, Andreea Răducan, şi a fost prima la bîrnă la Mondialele de la Londra.


Un an greu
2011 a început cu gândul la marea promisiune, Jocurile Olimpice de la Londra. Cununa de "regină" a bîrnei a atîrnat însă greu. "Presiunea am simţit-o încă de la Europene, iar chestia asta nu m-a ajutat. Nu trebuie să mă gîndesc că toată lumea aşteaptă medalii de la mine. Trebuia să mă bucur de concurs. Am fost dezamăgită, pentru că nu mă aşteptam să ratez tot. A urmat apoi o cădere, din care mi-am revenit mai greu. La Mondiale, după prima zi, eram cu psihicul la pămînt. Ratasem tocmai bîrnă, un aparat imprevizibil, unde orice greşeală te costă. Am tras de mine, pentru că trebuia să-mi demonstrez că pot face mult mai mult şi am fost aproape de medalie la individual compus. Am ratat la mustaţă, iar distanţa faţă de podium au făcut-o săriturile. Calificarea la Olimpiadă a mai alinat supărarea", explică Porgras.


Peste cîteva zile va împlini vîrsta majoratului: "Nu cred că va fi o mare diferenţă pentru că fac 18 ani, nu o să se schimbe prea multe. Poate că o să fiu un pic mai responsabilă, dar momentul cînd am devenit matură a trecut deja. La Londra, în 2009, la Mondiale, încă eram un copil, dar totul s-a schimbat un an mai târziu, după Mondialele de la Rotterdam. Nici nu mi-a venit să cred cît de mult m-am schimbat într-un singur an. Şi copiii de aici, din sală, se vor maturiza, nu pot sta pe loc. Ăsta-i cursul vieţii". Undeva sus, pe unul dintre pereţii sălii, tronează portretele campioanelor olimpice. Simona Amânar, Cătălina Ponor, Daniela Sofronie. Urmează Ana Porgras?


- Ana, este gimnastică românească în regres?
- Faptul că nu am luat nicio medalie la Mondiale spune acest lucru, dar este altă generaţie, alte fete şi alt cod de punctaj. Gimnastica rămâne gimnastică şi nu ştiu dacă este mai greu decît în anii trecuţi. Clar însă, este diferit.


- Vin Jocurile Olimpice. Sînteţi pregătite?
- Vom vedea ce se va întâmpla, dar cred că sîntem pregătite şi ne vom lupta pentru medalii cu sportivele din SUA şi Rusia. Eu vin după o accidentare şi contează mult felul în care îmi voi reveni. Mă voi axa pe bîrnă şi paralele, ca să-mi ajut echipa, dar şi pe mine. Poate voi lucra şi la sol, iar dacă voi găsi o soluţie şi pentru sărituri, mă voi gîndi şi la individual compus.


- Cum te simţi să lucrezi cu Octavian Belu şi Mariana Bitang
- Am simţit o adevărată onoare cînd am început să lucrez cu cei mai titraţi antrenori din istorie. Nici nu mă gândeam că o să ajung să-i cunosc, darămite să mă antreneze.


- Ai ocazia să te antrenezi alături de Cătălina Ponor.
- Nu mă aşteptam să revină, a fost o adevărată surpriză, dar ne bucurăm să o avem alături de noi. Are o altă vîrstă, o experienţă uriaşă şi ne poate ajuta mult.


- Cum ţi se pare iniţiativa de a fixa pragul de 30 de ani pentru acordarea rentei viagere.
- Ar fi o mare prostie. Afectează şi alţi sportivi, nu doar gimnastele, pentru că nu suntem singurele care se retrag din activitate la 20 de ani. Mulţi uită că noi începem la 4 ani. Ar fi o greşeală să se introducă, mai ales înainte de Jocurile Olimpice.


- Cum te-ai descrie?
- O fată de bun simţ. Nu-mi place să critic şi să ţip. Iubesc gimnastica şi cred că sunt…drăguţă.


- Cum te relaxezi?
- Caut o activitate care să nu aibă legătură cu gimnastica. Stau pe internet, mă uit la filme sau ascult muzică. Orice fel, în afară de rock şi manele.


- Unde ar fi vacanţa perfectă?
- În Caraibe. Sînt născută iarna, dar îmi place căldura.


- Ce cadou ţi-ai dori de ziua?
- Am de toate, aşa că mi-aş dori multă sănătate.


Dor de nota 10
Sportiva de la CS Farul mărturiseşte că şi-ar fi dorit să trăiască momentul în care să ia nota maximă, 10, după vechiul cod de punctaj: "Acum nimeni nu-şi mai doreşte să ia 10, ar fi o notă dezastruoasă. Nimic nu se compară cu momentul în care Nadia Comăneci a luat nota maximă, la Montreal, însă mi-ar fi plăcut să iau şi eu nota 10. Acum, chiar dacă aduni 17 puncte, nu este acelaşi sentiment".


Trofeu pentru eleganţă
Chiar dacă nu a cucerit nicio medalie la Campionatele Mondiale din acest an, de la Tokyo, Ana Porgras s-a întors acasă cu o distincţie, primind "Premiul Eleganţei" acordată în urma voturilor sportivilor şi a ziariştilor prezenţi la competiţia din capitala Japoniei. "M-a măgulit şi mi s-a dovedit că am acel ceva care se cere în gimnastică", spune Porgras.


"Îmi plac animalele, dar ca să ai un căţel, trebuie să-l îngrijeşti, iar eu nu am avut timp. Dacă voi putea vreodată, o să-mi iau unul mic şi pufos" (Ana Porgras)


"Îmi place ciocolata şi am voie să mănînc cîteodată. Poate nu atît de mult cît mi-aş fi dorit" (Ana Porgras)


"Aveam vreo 9 ani, cînd am mers cu domn’ profesor în tabără la mare. Chiar dacă nu aveam voie, am plecat cu toate, fără să anunţăm pe nimeni, şi timp de cîteva ore prin oraş. S-a speriat toată lumea şi ne-au certat rău cînd ne-am întors la cămin" (Ana Porgras)


"Cel mai mult mi-a plăcut Rotterdam, nu doar pentru că acolo am cîştigat titlul mondial la bîrnă. Nu am văzut însă nicăieri atîta ordine şi disciplină" (Ana Porgras)


Sursa: GSP
Postat în 16 decembrie 2011
Nume:
E-mail: (optional)
Zâmbet: smile wink wassat tongue laughing sad angry crying 

Control de Spam: Pentru a confirma că nu eşti un spammer, scrie "hello" în secţiunea de mai jos (fără ghilimele).

Content Management Powered by UTF-8 CuteNews



Conditii de Utilizare / Administrator: Monagym / Webmaster: Alan Owen / Gazduit de catre: Hermon.net